M-am născut in Fălticeni (SV) in 1982 și am ajuns in Iași, ca multă lume de altfel, când am intrat la facultate.

În 2006 am absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații. Consider că am fost întotdeauna o persoană tehnică, lucru pe care l-am moștenit de la tata, dar am fost un pic atras întotdeauna de fotografie, de pe vremea când eram copil si maltratam aparatul rusesc (nefunctional) din familia Larion. Șansa a făcut ca după primele 3 salarii să fac pasul maturității și să mă angajez la primul meu credit cu care mi-am cumpărat primul aparat foto, un Fuji de vreo 12 milioane, adică vreo dată și jumătate salariul meu de atunci. Au urmat aproximativ 2 ani de fotografiat peisaje, gâze, flori, străini, de citit forumuri de fotografie, tehnică, reguli artistice, etc, perioadă în care mi-am dat seama că e o direcție pe care mi-ar plăcea să o urmez.

Așadar, în Mai 2008, am fotografiat prima mea nuntă, la un fost coleg de facultate, care a fost suficient de iresponsabil să se lase pe mâna mea 🙂
De acolo, au urmat mulți ani de fotografiat evenimente (in 2015 depășisem 100 de evenimente), multe ore petrecute în compania oamenilor care și-au lasat soarta fotografiilor în mâna mea, dintre care mulți mi-au rămas prieteni, de două ori mai multe ore petrecute în fața calculatorului la prelucrat. Unele evenimente au fost ușoare, altele mai grele, unele au fost relaxate, altele poate au fost mai tensionate, la unele m-am simțit atât de rău încât abia stăteam în picioare, dar am reușit prin seriozitate, punctualitate și consecvență să nu las pe nimeni fără fotografii, mai mult decât atât, să mă autodepașesc de la an la an și să ajung la nivelul pe care îl vedeți în fotografiile mele.

Uitându-mă în urmă, chiar daca e un business și se câstigă și bani, îmi dau seama că mai mult contează că a ieșit ceva din mâna mea, un produs care mie mi-a trecut prin fața ochilor timp de cateva săptămâni, dar care pentru clienții mei e pentru totdeauna.